PRACTICI SOCIALE ȘI IMPLICAȚII ALE REPREZENTĂRII „CELUILALT” ÎN CONSTRUCȚIA REPREZENTĂRII SOCIALE A PANDEMIEI COVID-19

În cadrul acestui articol vom examina cum se prezintă pandemia COVID-19 ca un „obiect sensibil” și cum acest obiect social de reprezentare generează „reprezentări sociale polemice” („RS polemice”), dat fiind controversele medicale, so- ciale și religioase. Pentru început, vom argumenta de ce, în viziunea noastră, pandemia este un „obiect sensibil” și cum se răsfrânge acest fapt asupra unei reprezentări sociale în germene. Deoarece nu vorbim despre o reprezentare articulată în imaginarul social, ci despre una în construcție, vor fi analizate aspecte relevante în procesul de articulare a reprezentării despre pandemie (conținuturi reprezentaționale preexistente, semnificații atribuite noilor practici sociale și implicații ale acestor practici la nivel intergrupuri), în vederea clarificării unor direcții pentru studiul empiric pe care intenționăm să-l realizăm. Trei practici sociale pe care le considerăm definitorii în construcția reprezentării despre pandemie, implicit cu efecte intra- și intergrupale, ar fi: 1) purtatul măștii, 2) distanțarea fizică și 3) autoizolarea. Toate trei însă par să fie integrate cu dificultate (deocamdată) în sistemul de practici sociale existente. Cuvinte-cheie: obiecte sensibile, reprezentări sociale polemice, pandemia COVID-19..

Medienart:

E-Artikel

Erscheinungsjahr:

2020

Erschienen:

2020

Enthalten in:

Zur Gesamtaufnahme - year:2020

Enthalten in:

Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte ale Educatiei - (2020), 11

Sprache:

Englisch ; Rumänisch ; Russisch

Beteiligte Personen:

USM ADMIN [VerfasserIn]

Links:

doaj.org [kostenfrei]
ojs.studiamsu.md [kostenfrei]
Journal toc [kostenfrei]
Journal toc [kostenfrei]

Themen:

Education
L

Förderinstitution / Projekttitel:

PPN (Katalog-ID):

DOAJ025384422